România a dat lovitura. Suntem peste Grecia, Croaţia și Letonia. Clasamentul care ne plasează în fruntea UE

de: Mădălina Bahrim
23 06. 2021

Există clasamente în care țara noastră reușește să ocupe un loc fruntaș în Uniunea Europeană, iar asta nu este de fiecare dată ceva rău, așa cum ar afirma unii cârcotași.

Conform Oficiului European de Statistică (Eurostat), gospodăriile din România înregistrează aprecieri tot mai semnificative la indicativul care măsoară nivelul bunăstării.

Pe românește, oamenii par să ducă o viață din ce în ce mai îmbelșugată, cel puțin din punct de vedere statistic.

Conform Eurostat, consumul individual efectiv (AIC) per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), reprezintă un indicator al gradului bunăstării din gospodării, care a tot crescut în țara noastră.

Anul trecut, acest indicator a ajuns la 79% din media Uniunii Europene. Prin comparație, în 2019, nivelul acestuia era de 78% din media Uniunii Europene, în timp ce, în 2018, nivelul înregistrat era mult mai mic, de doar 63% din media Uniunii Europene. Datele arată, deci, o îmbunătățire a nivelului de trai, în ultimii trei ani.

România a devansat economii puternice

În 2020, AIC per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) a variat de la 61% la 131% din media UE în cele 27 de state membre.

Comparând statele Uniunii Europene între ele, în funcție de acest indicator, observăm că țara noastră este la egalitate cu Estonia, dar surpriza nu se oprește aici. Am reușit să depășim economii puternice și cu tradiție, cum ar fi Slovacia, Letonia, Ungaria, Croaţia, Bulgaria și Grecia.

Aceste state dezvoltate ale Uniunii Europene au un indicator mai mic decât România.

Totuși, nu suntem fruntașii clasamentului. Primul loc aparține cetățenilor din Luxemburg. Aceștia au un consum individual efectiv cu 31% peste media UE. Clasamentul continuă cu locul al doilea, unde regăsim Germania (23% peste media UE).

Locul al treilea în clasament este ocupat de Danemarca (21% peste media UE), Belgia, Olanda, Austria, Finlanda, Suedia şi Franţa (toate cu un nivel cuprins între 5% şi 20% peste media din UE).